La data de 30 aprilie a.c. polițiștii Secției 1 Poliție Cluj-Napoca au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 30 de ani, după ce a fost depistat conducând un autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.
În fapt, la data menționată mai sus, în jurul orei 07.40, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliției Cluj-Napoca și cei ai Secției 3 Poliție Rurală Baciu l-au depistat în trafic în timp ce conducea autoturismul pe Calea Baciului din Cluj-Napoca, efectuându-i semnal regulamentar de oprire, însă acesta nu a respectat indicațiile echipajului de poliție, continuându-și deplasarea.
Ulterior autoturismul a fost urmărit și interceptat de polițiști pe o stradă din apropiere, conducătorul auto fiind încătușat și condus la sediul Secției 1 în vederea luării măsurilor legale.
În cadrul verificărilor efectuate s-a constatat că acesta are dreptul de a conduce autovehicule suspendat, iar, în baza probatoriului administrat s-a dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.