Urban Playfield, festivalul sporturilor luate în joacă, a încheiat cu succes a doua ediție și a dus bucuria mișcării în 9 orașe din țară: Sibiu, Oradea, Craiova, Constanța, Galați, Cluj-Napoca, Brașov, București și Pitești. Pentru unele dintre ele a fost o revedere, pentru altele – o premieră. În total, peste 34.000 de participanți au luat parte la cele 9 weekenduri cu evenimente în aer liber.
Timp de șapte luni, Urban Playfield a dus mișcarea, jocul și distracția în mijlocul orașelor din România, activând comunități întregi în jurul bucuriei sportului. Evenimentele au inclus, în fiecare locație, mai mult de 20 de jocuri și activități sportive dedicate tuturor vârstelor, cu sprijinul a peste 50 de cluburi sportive locale care s-au alăturat inițiativei.