Din probatoriul administrat până în prezent a reieșit că, în intervalul septembrie 2025 – aprilie 2026, bărbatul ar fi procurat, deținut și vândut, în municipiul Botoșani, substanțe interzise (canabis și 4CMC), interacțiunea cu clienții realizându-se în zona unei săli de jocuri, frecventată de către acesta.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate diferite cantități de droguri, iar în urma percheziției efectuate la locuința bărbatului au fost descoperite și ridicate peste 70 de grame de canabis, o parte din cantitate fiind porționată în 20 de doze ambalate în folie de aluminiu, 33 de pachețele, conținând circa 24 de grame NEP (substanță psihoactivă), precum și alte mijloace de probă.
La data de 22 aprilie 2026, procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Botoșani au dispus reținerea acestuia, ulterior, la data de 23 aprilie 2026, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Botoșani cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.