Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, de 17, 20 și 21 de ani, cercetate pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată. În sarcina a două dintre persoanele cercetate s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada cuprinsă între 2025 și luna iunie 2026, persoana, de 20 de ani, ar fi procurat diferite tipuri de substanțe interzise (MDBM-4en-PINACA, MDMB-BUTINACA, ADB-4en-PINACA și 4F-ADMB-BINACA), pe care le-ar fi vândut direct sau prin intermediul celorlalte persoane cercetate.
Comenzile ar fi fost preluate prin intermediul unei rețele de socializare, după care, vânzarea propriu-zisă s-ar fi realizat în diferite locații, din municipiul Sibiu.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate diferite cantități de droguri de mare risc și produse psihoactive, iar, în urma a 3 percheziții domiciliare efectuate de către polițiști, la data de 11 iunie 2026, au fost descoperite și ridicate substanțe vegetale (MDMB-BUTINACA și 4F-ADMB-BINACA), grindere, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, un pistol airsoft, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
La data de 11 iunie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea celor 3 persoane.
La data de 12 iunie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.