Trecerile pentru pietoni de pe drumurile județene vor fi iluminate

Trecerile pentru pietoni de pe drumurile județene vor fi iluminate

Prin implementarea proiectului se va realiza iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni nesemaforizate marcate şi semnalizate, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică.

Astfel, într-o primă etapă se va realiza iluminarea a 188 de treceri de pietoni de pe drumurile județene, instalarea a 376 de aparate de iluminat și a 376 de stâlpi noi. Trecerile de pietoni vor fi, astfel, iluminate corespunzător, cu sisteme inteligente de tip led, care vor fi alimentate atât din rețeaua electrică existentă, cât și prin intermediul unui sistem fotovoltaic. Totodată, pentru a asigura eficiența și optimizarea consumului de energie, vor fi instalați senzori de prezență care vor activa sau dezactiva iluminatul în funcție de necesitate.

Valoarea totală a proiectului este de 26.312.457,50 lei, inclusiv TVA, din care 2.653.313,03 lei, TVA inclus, reprezintă contribuția Consiliului Județean Cluj.

           Proiectul a fost depuse spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, în momentul de față fiind în etapa de contractare.