Astăzi, Poliția Română efectuează 100 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracționalității, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
Perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de caz, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, constituire de grup infracțional organizat, folosire la autoritatea vamală de acte nereale, cultivare ilegală de droguri, pornografie infantilă, trafic de migranți, evaziune fiscală, şantaj, furt calificat şi viol, precum şi în domeniul silvic și al armelor şi substanțelor periculoase.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Concomitent cu efectuarea perchezițiilor, la nivel național, vor fi derulate acțiuni cu efective mărite, tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În cadrul acestor acțiuni, polițiștii vor acționa în scopul prevenirii și combaterii oricăror fapte cu violență în mediul stradal, pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate regimului armelor și munițiilor, traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.