TIFF Timișoara la prima ediție

TIFF Timișoara la prima ediție

TIFF Timișoara la prima ediție: filme, cine-concerte și invitați speciali

După 13 ani în care Caravana TIFF a adus la Timișoara filme românești și străine în premieră, a venit timpul ca acest eveniment anual să devină un festival în toată regula. Cel mai important eveniment cinematografic din România, Transilvania International Film Festival – TIFF – anunță astfel prima ediție TIFF Timișoara. Programul celor patru zile de festival, 5 – 8 septembrie, promite filme în premieră, cele mai populare filme de la cea mai recentă ediție TIFF (care a avut loc între 14 și 24 iunie la Cluj-Napoca), un cine-concert, ateliere și filme pentru copii, dar și întâlniri cu actori, regizori și producători români.

TIFF Timișoara va avea loc la Cinema Timiș, Cinema Victoria și la Grădina de Vară Capitol. Biletele pentru proiecțiile de la Cinema Timiș și Cinema Victoria au fost puse în vânzare online. Accesul la proiecțiile de la Grădina de Vară Capitol este gratuit. Programul complet este disponibil pe https://tiff.ro/timisoara/program