Potrivit comunicatului de presă transmis de către Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu alături de comisari din cadrul Gărzii de
Potrivit datelor, la data de 08.12.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de
Potrivit Poliției de Frontieră din România, în data de 21.04.2021, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră aflați
La data de 24 martie a.c., Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română, Jandarmeria Română și Poliția de Frontieră, împreună cu inspectori A.N.P.A., specialiști din cadrul
Potrivit IPJ, Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla – Secția 7 Poliție Rurală au depistat în flagrant doi bărbați, în timp ce transportau într-un autoturism,
La data de 25 februarie 2021, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, sub