Spitalului Regional de la Cluj

Spitalului Regional de la Cluj

Potrivit comunicatului transmis de către Consiliul Județean Cluj, Joi, 11 noiembrie2021, a fost semnat contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 305 milioane de euro, pentru susținerea obiectivului de investiții Spitalul Regional de Urgență Cluj.

Unitatea sanitară cu șapte niveluri – subsol, parter și cinci etaje va deservi regiunea de nord-vest a țării. Spitalul va avea 849 de paturi, 19 săli de operație și va dispune de o tehnologie avansată, astfel încât să fie asigurate servicii medicale de urgență la cele mai înalte standarde, precum și un act medical de calitate superioară. Acesta va beneficia de un heliport și va avea 1.396 de locuri de parcare.

            Estimarea este că proiectul, în valoare de peste 500 milioane euro, va fi realizat într-o perioadă de șapte ani iar implementarea acestuia va fi asigurată prin Ministerul Sănătății.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *