Șofer băut  care circula haotic pe Calea Florești

Șofer băut care circula haotic pe Calea Florești

Potrivit datelor transmise de către IPJ, la data de 21,07,2021, un șofer băut care circula haotic pe Calea Florești din Cluj, participanții din trafic l-au oprit pe acesta, iar un echipaj SMURD aflat în zonă, au sesizat polițiștii din cadrul Biroului Rutier, cu privire la acest șofer oprit în urma în care circula haotic și care ar fi intrat în coliziune cu parapeții de pe marginea părții carosabile.

La data de 21 iulie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați de către un echipaj SMURD cu privire la faptul că, pe strada Calea Florești, participanții la trafic au oprit un autoturism care circula haotic și care ar fi intrat în coliziune cu parapeții de pe marginea părții carosabile.

La fața locului a fost identificat un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Cluj-Napoca.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei .

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.