Restricții pentru valul 5, Măștile textile nu vor mai fi permise

Restricții pentru valul 5, Măștile textile nu vor mai fi permise

Potrivit hotărârii CNSU, masca de protecție de tip medical sau FFP2 va fi folosită, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Excepție fac următoarele categorii de persoane:

  • a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
  • b) persoanele care sunt singure în birou;
  • c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;

f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *