Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu în interiorul unei hale de pe strada Eroilor, din comuna Florești

Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu în interiorul unei hale de pe strada Eroilor, din comuna Florești

Pompierii din cadrul Detașamentelor 2 și 1 Cluj-Napoca au fost alertați în urmă cu puține momente despre producerea unui incendiu în interiorul unei hale de pe strada Eroilor, din comuna Florești. Imediat s-au deplasat la fața locului echipajele de la Punctul de Lucru Florești, iar în paralel au fost mobilizate câte o autospecială și o autoscară de la Detașamentele 1 și 2 Cluj-Napoca. Din fericire, situația nu a fost una de amploare. Mai exact, incendiul s-a produs la o boxă (parte componentă a halei), pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Incendiul a fost lichidat rapid, în limitele găsite. Nu sunt persoane care să solicite îngrijiri medicale.