Polițist prins la furat într-un centru comercial din Cluj, acesta fiind arestat pentru 24 ore

Polițist prins la furat într-un centru comercial din Cluj, acesta fiind arestat pentru 24 ore

La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin intermediul reprezentantului legal al unei societăți comerciale din municipiul Cluj-Napoca, cu privire la faptul că un bărbat care purta uniforma de poliție, ar fi sustras două produse din interiorul magazinului.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prejudiciul înregistrat fiind recuperat.

Verificările declanșate au condus la stabilirea faptului că persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 47 de ani, are calitatea de polițist, astfel că, în contextul în care instituția nu tolerează astfel de fapte care contravin eticii și valorilor morale ale profesiei, în baza probatoriului administrat de către polițiștii Biroului Control Intern a fost dispusă reținerea acestuia pentru 24 de ore.

În continuare, cauza se află sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Concomitent, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a dispus demararea cercetării disciplinare față de acesta.

Menționăm, de asemenea, faptul că în luna martie a anului 2020, la nivelul inspectoratului, prin intermediul Biroului Control Intern a fost demarată o cercetare disciplinară față de polițistul în cauză, suspendată, conform prevederilor, pe perioada efectuării cercetărilor penale.

 

Sursa. IPJ  Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.