Politia sesizata in legatura ca o persoana facea mai multe derapaje controlate într-un sens giratoriu, situat pe strada George Enescu din comuna Chinteni

Politia sesizata in legatura ca o persoana facea mai multe derapaje controlate într-un sens giratoriu, situat pe strada George Enescu din comuna Chinteni

La data de 17 august a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că o persoană, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat mai multe derapaje controlate într-un sens giratoriu, situat pe strada George Enescu din comuna Chinteni.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana, respectiv un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform prevederilor O.U.G. 195/2002, în valoare de 660 de lei, iar, ca măsură complementară, a fost dispusă suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 30 de zile.

Totodată, menționăm că polițiștii rutieri vor desfășura frecvent acțiuni de prevenire și combatere a comportamentului agresiv în trafic, în vederea depistării conducătorilor auto care nu respectă normele incidente.