La data de 29 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman au dispus reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 32 și 34 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, ambele în formă continuată.
Din probele administrate a rezultat că, în perioada iunie 2024 – mai 2025, inculpatul de 32 de ani a procurat de la coinculpat (34 de ani) diferite cantități de droguri de mare risc și substanțe psihoactive (MDMB-4en-PINACA,4-CMC, 2MMC, MDMB-BUTINACA și ADB-4en-PINACA) , pe care le-a vândut, pe raza județului Teleorman și a municipiului Pitești, cu sume cuprinse între 750 și 1.500 lei. Cantitățile de substanțe interzise au fost indisponibilizate pe parcursul cercetărilor.
De asemenea, în seara de 28 mai 2025, inculpatul de 32 de ani a fost prins în flagrant, în municipiul Pitești în timp ce avea asupra sa două punguțe conținând MDMB-4en-PINACA și 2-MMC, destinate comercializării, procurate anterior de la celalalt inculpat.
În urma perchezițiilor efectuate în municipiul Pitești și comuna Troianul, județul Teleorman, au fost identificate și ridicate peste 120 grame droguri de mare risc (2MMC și 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), o cantitate de substanță vegetală (aflată în curs de expertizare), un grinder, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, suma sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Teleorman cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 zile.