PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI

PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI

          Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc.

 

Actele de urmărire penală efectuate au relevat că, în intervalul august – octombrie 2024, acestea ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de canabis (drog de risc) și  3 – CMC (drog de mare risc) către consumatori din județul Bihor, cu sume cuprinse între 300 și 1.000 de lei.

 

În urma celor 4 percheziții efectuate la data de 2 octombrie a.c., au fost descoperite și ridicate aproximativ 90 de grame de pulbere cristalizată (3 – CMC), o parte din cantitate fiind  porționată  în  26 de doze, 20 de grame de canabis, precum și alte mijloace de probă.

 

La data de 2 octombrie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea celor două persoane, un bărbat de 30 de ani și o femeie de  22 de ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor  de trafic de droguri de risc și mare risc.