PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că, în perioada aprilie 2024 – februarie 2025, persoana cercetată ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de drog de mare risc ADB-BUTINACA, către consumatori din municipiul Constanța, cu sume cuprinse între 160 și 300 de lei.

 

În urma efectuării percheziției, la domiciliul persoanei cercetate, a fost descoperită și ridicată o cantitate de drog de mare risc (ADB-BUTINACA), porționată și ambalată în folii, destinată vânzării.

Menționăm că persoana cercetată, prin decizia Curții de Apel Constanța pronunțată în iunie 2024, a fost condamnată definitiv, pentru fapte similare, la pedeapsa de 1 an și 4 luni  închisoare, fiind dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 3 ani.

 

La data de 19 februarie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore.

 

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.