Persoană audiată după ce a trimis colete cu stupefiante la DIICOT

Persoană audiată după ce a trimis colete cu stupefiante la DIICOT

Potrivit informaților trimise prin comunicat de către DIICOT, la data de 22.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat un număr de 9 percheziții domiciliare, pe raza județelor Ilfov și Călărași și a municipiului București, la sediile unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane fizice suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și introducere în țară de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că, o persoană a procurat din afara țării, dar și de pe teritoriul României, cantități de cannabis, pe care le-a deținut și distribuit prin intermediul unor societăți de curierat. O parte dintre aceste stupefiante au fost trimise, sub formă de colete către DIICOT – Structura Centrală și Serviciul Teritorial Iași.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate produse şi substanţe, susceptibile a face parte din categoria drogurilor.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, vor fi conduse, în vedere audierii, un număr de 3 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DCCO și al jandarmilor din cadrul BSIJ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *