Performanță de excepție pentru România la Kyokushin-kan European Championship

Performanță de excepție pentru România la Kyokushin-kan European Championship

România a obținut o performanță remarcabilă la OPEN Kyokushin-kan European Championship 2024, desfășurat pe 7-8 septembrie la BT Arena din Cluj-Napoca. Sportivii români au strălucit, obținând un total impresionant de 19 medalii de aur din cele 52 de locuri I puse în joc, alături de 18 medalii de argint și 36 de bronz. Majoritatea medaliilor au fost câștigate de sportivele românce. România a obținut rezultate impresionante și la competiția mondială pentru juniori, OPEN BGN International Cup UNDER12, desfășurată înainte de startul campionatului european. Micii sportivi români, cu vârste sub 12 ani, au dominat competiția, câștigând jumătate dintre medalii. S-au remarcat în mod special sportivele clujene Alexandra Baica și Sofia Șerbănescu de la CS BUDO Gym Napoca, care au obținut aurul și, respectiv, argintul la categoria U12 -40 kg.

Cele două competiții au adunat la Cluj peste 600 de sportivi din peste 25 de țări de pe trei continente. Acesta a fost cel mai mare eveniment de Kyokushin-kan organizat vreodată în România.