Polițiștii au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 29 de ani, care, în perioada august 2022 – septembrie 2023, ar fi achiziționat diverse bunuri oferite spre vânzare pe platformele online, plătind contravaloarea acestora cu bancnote falsificate, în cupiură de 50 și 100 de euro.
Prejudiciul stabilit până în prezent este de 12.700 de euro.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperiți şi ridicați36.400 de euro, un autoturism și un telefon mobil.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a bărbatului, de 29 de ani.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timișoara a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale și depistarea tuturor persoanelor implicate.