Consiliul Județean Cluj a publicat în S.E.A.P. (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul având ca obiect executarea lucrărilor de reabilitare termică și eficientizare energetică a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Sănătatea continuă să fie o prioritate a forului administrativ județean, o dovadă în acest sens fiind inclusiv pachetul de lucrări pe care îl scoatem la licitație pentru spitalul nostru de boli infecțioase. Avem convingerea că prin intermediul acestei investiții din fonduri europene nerambursabile vom asigura climatul optim de realizare a actului medical, vom reduce costurile și vom crește calitatea serviciilor oferite pacienților.”
Lucrările în valoare totală estimată de 26.569.541,37 lei, la care se adaugă T.V.A., vizează termoizolarea pereților exteriori, a soclurilor și a planșeelor superioare, înlocuirea tâmplăriei exterioare, refacerea hidroizolațiilor la nivelul soclurilor, elevațiilor și al acoperișului terasă, precum și dotarea clădirii cu un sistem de panouri fotovoltaice. De asemenea, se mai propune modernizarea echipamentelor din centrala termică prin înlocuirea cazanelor existente cu altele noi, mai eficiente, echilibrarea termo-hidraulică a corpurilor de încălzire și lucrări conexe pentru îmbunătățirea performanței energetice a clădirii.
Principalele beneficii ale investiției, ulterior implementării, vor consta în reducerea consumului anual de energie primară cu 58,56%, scăderea nivelului specific al gazelor cu efect de seră cu 73,35%, respectiv reducerea consumului anual de energie finală pentru încălzire cu 75,94%.
Lucrările sunt parte a unui proiect european câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.