Guvernul marchează Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, urmând ca Palatul Victoria să fie iluminat în albastru, în această seară, în semn de solidaritate cu victimele acestui fenomen infracțional care schimbă dramatic destine.
”Ne alăturăm acestui demers simbolic, ca gest de reconfirmare a angajamentului nostru deplin în eforturile comune de la nivelul UE pentru eradicarea traficului de persoane. România continuă să implementeze măsuri în direcția prevenirii și combaterii traficului de persoane. Noua strategie națională în domeniu, adoptată de Guvern pentru perioada 2024-2028, și planul de acțiuni aferent oferă o abordare mai adaptată la realitățile actuale, prin care să putem preveni și pedepsi traficul de persoane, oferind în același timp protecție și sprijin victimelor, eficientizând cooperarea interinstituțională și dezvoltând parteneriate în domeniu cu societatea civilă, organizații neguvernamentale și state terțe.
Traficul de persoane este o încălcare flagrantă și condamnabilă a drepturilor fundamentale, împotriva căreia vom continua să acționăm coerent și ferm. Suntem alături de cei din linia întâi în această luptă și de cei care au nevoie de sprijin, după ce au căzut victime traficanților de persoane”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
