La data de 05.10.2024, în jurul orei 19.00, s-au prezentat pentru intra în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, județul Dolj, un cetățean turc în vârstă de 42 de ani, la volanul unui autocamion. Împreună cu acesta mai călătorea un conațional în vârstă de 51 de ani, având calitatea de șofer de rezervă.
În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră doljeni au efectuat un control amănunțit al mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperit, în cabina mijlocului de transport, ascuns în patul superior și acoperit cu o pătură, un cetățean turc minor, în vârstă de 11 ani.
În cadrul cercetărilor s-a constatat faptul că minorul este fiul șoferul, iar tatăl acestuia a recurs la acest gest deoarece minorul nu deținea o viză pentru a intra în România.
Având în vedere aspectele constatate, față de cele trei persoane a fost luată măsura de nepermitere a intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani, iar conform protocolului româno-bulgar, cei trei cetățeni și autocamionul au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.