MECIURI GRELE ÎN CAPITALĂ

MECIURI GRELE ÎN CAPITALĂ

Universitatea Cluj participă, la sfârșitul acestei săptămâni, la Turneul 3, Grupa a 4-a din returul Diviziei A1 la volei masculin, ale cărui partide sunt programate în Sala Dinamo din București.

În primul meci, sâmbătă, 27 februarie, de la ora 12 elevii antrenorului Romeo Lotei vor întâlni, în cadrul etapei a 13-a, campioana în exercițiu, Arcada Galați, echipă care se află și acum pe primul loc în clasament cu 33 de puncte și un singur meci pierdut.

Nici întâlnirea din etapa a 14-a nu se anunță ușoară pentru „studenți”, ei urmând să înfrunte duminică, de la aceeași oră 12, gazdele de la Dinamo București, recenta câștigătoare a Cupei României și ocupanta locului 5 în ierarhie cu 27 de puncte.

Înaintea acestor două meciuri, Universitatea Cluj se află pe locul 7 în clasament cu 16 puncte iar partidele vor fi transmise în direct pe pagina de facebook a clubului Dinamo București.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *