Lege promulgată: Pensiile speciale ale parlamentarilor vor fi eliminate

Lege promulgată: Pensiile speciale ale parlamentarilor vor fi eliminate

Indemnizația pentru limită de vârstă pe care o primesc actualmente senatorii și deputații (supranumită „pensie specială” în spațiul public) va fi eliminată în curând, potrivit unui proiect de lege ce a primit chiar azi semnătura președintelui țării.

Concret, proiectul de lege prevede abrogarea articolelor 49 și 50 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. Ca să se aplice, documentul mai trebuie doar să fie publicat în Monitorul Oficial.

Cele două articole care o să dispară din statut fac referire la indemnizația pentru limită de vârstă. În plus, acest drept va fi eliminat nu doar pentru viitor, ci inclusiv indemnizațiile aflate acum în plată vor înceta.

Pensia specială se acordă la încetarea mandatului de senator sau deputat, după ce parlamentarii ating vârsta standard de pensionare din Legea pensiilor publice sau din alte legi speciale.

„Deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare (…) sau ale vârstei standard reduse (…) sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat. Deputații și senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare”, scrie acum în Legea 96/2006.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.