La data de 23 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Buzău, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în Râmnicu Sărat, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Video- https://youtu.be/qhcff1qaEhY
Perchezițiile s-au desfășurat în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Buzău.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017 – 2022, în calitate de administrator al unor societăți comerciale, persoana cercetată, un bărbat de 54 de ani, din Râmnicu Sărat, ar fi pus în aplicare un circuit de tranzacții comerciale fictive, prin intermediul căruia societățile sale și-ar fi înregistrat în contabilitate și în declarațiile fiscale achiziții fictive de la alte societăți comerciale, în scopul diminuării bazei impozabile și implicit al sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat.
Prejudiciul a fost estimat la 680.000 de lei.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 2.800 de lei, 1.900 de euro, 21 de ceasuri, 9 telefoane mobile, două tablete, 9 medii de stocare, carduri bancare și documente utile soluționării cauzei.
Totodată, în urma materialului probator administrat, bărbatul de 54 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 24 martie, să fie prezentat parchetului, pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.