Jandarmii clujeni, în sprijinul unei familii rămasa fără casă în toiul iernii

Jandarmii clujeni, în sprijinul unei familii rămasa fără casă în toiul iernii

Pe lângă misiunile pe care le execută zilnic pentru siguranța și în folosul cetățenilor,
jandarmii din cadrul Detașamentului 4 au fost receptivi în momentul în care au aflat despre o
familie cu patru copii încercată de greutățile vieții și rămasă fără casă în plină iarnă, în urma unui
incendiu.
Povestea acestei familii i-a sensibilizat, motiv pentru care nu au putut să rămână
impasibili și s-au mobilizat, deplasându-se în 1 februarie 2022 în satul Muntele Rece din județul
Cluj pentru a o cunoaște și în speranța că vor reuși, în măsura posibilităților, să întindă o mână de
ajutor.
Bucurie din DAR
Bucuria de a dărui s-a manifestat prin distribuirea de produse alimentare și electrocasnice
corespunzătoare cerințelor membrilor familiei, cu care s-a corespondat anterior, deoarece ne-am
gândit că le-ar fi mai ușor să depășească acest impas, cunoscând nevoile pe care le au, printre care
se numără și o imprimantă pentru unul dintre copii, care este student și știm cât este de important să
rămână focalizat pe educație.
Suntem convinși că fiecare sprijin contează pentru cei care se confruntă cu lipsuri și sperăm
că ajutorul oferit să fie util tuturor membrilor familiei.
La plecare, ne-am fi dorit să putem lua cu
noi toate grijile pe care le poartă acum părinții și, în același timp, ne-am bucurat că ne-au primit și
ne-au permis să le alinăm din suferință, oferindu-ne zâmbete prețioase și sincere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.