Potrivit ISU Cluj, Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit la un eveniment rutier petrecut pe Calea Mănăștur din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului s-au deplasat o autospecială și un echipaj SMURD unde două persoane, respectiv un bărbat și o femeie în vârstă de aproximativ 20 de ani, au solicitat consult medical.
Ambii erau conștienți și cooperanți, iar în cele din urmă doar tânărul a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.