Intervenție în urma ieșirii în afara părții carosabile a unui autoturism în apropiere de Tureni

Intervenție în urma ieșirii în afara părții carosabile a unui autoturism în apropiere de Tureni

Potrivit ISU Cluj, o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au intervenit în urma ieșirii în afara părții carosabile a unui autoturism, între localitățile Tureni și Mărtinești.
Pompierii au fost alertați în jurul orei 19.00, iar la fața locului au găsit un autoturism căzut pe o coastă de pe marginea părții carosabile, la o diferență de nivel de cca 3m.
S-a coborât o scară pentru bărbatul care conducea mașina, astfel încât să poată ieși la nivelul părții carosabile. Tânărul de cca 20 de ani a fost consultat de către echipajul SMURD fără a fi transportat la spital.
Pompierii au asigurat la locul accidentului măsuri de evacuare a persoanelor, acordare a primului ajutor calificat, protecție a persoanelor implicate în accident și măsuri de prevenire a incendiilor în urma evenimentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.