Inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată

Inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată

Potrivit informaților transmise prin comunicat de către DIICOT, la data de 15.09.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2020 – 2021, inculpatul a comercializat cannabis către consumatori de astfel de substanțe de pe raza județului Timiș și a înființat o cultură de plante de cannabis, drogurile ce urmau a fi obținute fiind destinate tot comercializării.
La data de 15.09.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Timișoara au efectuat o percheziție domiciliară, în urma căreia a fost descoperită cultura outdoor de cannabis, formată din 37 de plante, aflate în diferite stadii de dezvoltare, 25 de grame de cannabis, 2 grame de amfetamină, 2 grame de metamfetamină și o pușcă de calibru 4.5 milimetri.
În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *