Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care a afectat un restaurant situat pe strada Alexandru Ciurea. Apelul de urgență a venit în jurul orei 01.50, moment în care restaurantul era, din fericire, închis. Drept urmare, nu au existat persoane care să necesite îngrijiri medicale. Flăcările s-au manifestat la fațadă, la terasa din lemn și parțial la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Totodată, au ars două vitrine frigorifice, iar intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie stins în limitele găsite. Misiunea a fost îngreunată de faptul că autospecialele nu au avut acces pe strada îngustă. Astfel, pompierii au fost nevoiți să formeze o linie de furtun pe strada Emil Isac, la o distanță de aproximativ 120 de metri de locul incendiului. Cel mai probabil, flăcările au pornit din cauza unui scurtcircuit.
