Incendiu care a cuprins o casă din Dealul Negru

Incendiu care a cuprins o casă din Dealul Negru

Pompierii din Detașamentul Huedin și punctul de lucru Florești au intervenit în această dimineață cu trei autospeciale pentru a stinge un incendiu care a cuprins o casă de vacanță din localitatea Dealu Negru, comuna Călățele. Preventiv s-a mai deplasat la fața locului și un echipaj SMURD. Intervenția a fost sprijinită și de o autospecială a SVSU Călățele.
În momentul sosirii la fața locului casa era cuprinsă în totalitate de flăcări, iar ocupanții erau ieșiți din aceasta.
S-au desfășurat operațiuni pentru intervenție mai bine de patru ore, casa fiind construită pe structură din lemn. Au fost evacuate în afara acestuia, de către proprietari și pompieri, două butelii de alimetare cu gaze. A fost evitată propagarea focului mai departe de limitele în care a fost găsit, însă imobilul, cu o suprafață de cca 100mp, a fost distrus în totalitate.
Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, iar cauza probabilă a fost o defecțiune la instalația electrică a imobilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.