Ieşiţi din ţară cu copiii în perioada următoare? Atenţie la documentele de călătorie ale acestora!

Ieşiţi din ţară cu copiii în perioada următoare? Atenţie la documentele de călătorie ale acestora!

De la începutul vacanței școlare, polițiștii de frontieră au fost nevoiţi să întrerupă călătoria a peste 500 cetățeni români minori, ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători în afara ţării împreună cu minorul în condiții legale, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din totalul celor aflați în această situație de la începutul anului și până în prezent (aproximativ 1600 cetățeni români minori)

Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cetăţenii români minori pot ieşi din ţară în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) – numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.

Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori în următoarele cazuri:

  1. a) în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi;
  2. b) în situaţia în care călătoresc împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părintesau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.