Din actele de urmărire penală a rezultat faptul că, începând cu luna octombrie a anului 2025, persoanele cercetate ar fi inițiat și ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul de a obține beneficii materiale importante din comercializarea de droguri.
Astfel, folosind conexiunile în mediile narco-traficanților din America Latină și Europa, ale unuia dintre membrii grupului infracțional organizat ( cunoscut cu antecedene privind infracțiuni la regimul drogurilor, săvârșite într-o țară non UE și care avea printre atribuțiile din cadrul grupării de criminalitate organizată și pe aceea de a asigura legătura cu producători și traficanți de cocaină din America Centrală și de Sud), persoanele cercetate ar fi conceput un plan de a introduce, periodic, în România, cantități importante de droguri de mare risc (cocaină) și droguri de risc (hașiș), cu intenția de a le comercializa către o rețea de distribuitori.
În realizarea obiectivului grupării de criminalitate organizată, la finele lunii ianuarie 2026, două dintre persoanele cercetate s-au deplasat în Europa de vest, de unde ar fi procurat și introdus pe teritoriul României, pe cale rutieră, aproximativ 5 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș, cu valoarea de piață de aproximativ 400.000 de euro.
Ulterior, celedouăpersoane cercetate ar fi stocat substanțele interzise, destinate comercializării, în locații din județul Ilfov și municipiul București, de unde urmau a fi introduse pe piață.
În urma investigațiilor derulate, în cursul zilei de 4 februarie 2026, s-a realizat prinderea în flagrant delict a uneia dintre persoanele cercetate, în localitatea Gruiu, în timp ce ar fi transportat cu un autoturism, în vederea comercializării, aproximativ 4 kilograme de cocaină și aproximativ 8 kilograme de hașiș.
În acest context, până la momentul imobilizării sale, persoana cercetatăa încercat să scape cu un autoturism și a lovit două autospeciale de poliție, doi polițiști fiind răniți. Astfel, polițiștii au folosit armamentul din dotare, fără a rezulta persoane rănite.
Ulterior, în urma testării cu aparatul drugtest, a reieșit că aceasta se afla sub influența substanțelor interzise, stare în care a condus pe drumurile publice autoturismul în care se aflau drogurile destinate distribuirii.
Au fost efectuate 9 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Ilfov și Constanța, fiind descoperite și ridicate aproximativ un kilogram de cocaină, hașiș, sume de bani, cântare de mare precizie, dar și înscrisuri relevante.
În cadrul aceleași acțiuni, o altă persoană cercetată a fost depistată în orașul Voluntari, în timp ce ar fi deținut asupra sa, aproximativ 80 de grame de rezină de canabis, drog de risc și 21 de grame de cocaină.
La data de 5 februarie 2026, procurorii D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală au dispus reținerea celor 3 persoane, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.