Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut în zona străzii Valea Chintăului din municipiul Cluj-Napoca.
Din primele date, în accident au fost implicate un autoturism și o motocicletă. Echipajele noastre l-au găsit pe motociclist în stare gravă, acesta aflându-se în stop cardio-respirator. Astfel, se aplică manevre de resuscitare.
Au fost mobilizate la fața locului două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor, a fost declarat decesul motociclistului, un tânăr de aproximativ 20 de ani.