Drumul Bistriței a fost finalizat

Drumul Bistriței a fost finalizat

Consiliul Județean Cluj a finalizat și recepționat lucrările finanțate din fonduri europene care au vizat modernizarea și reabilitarea drumurilor județene DJ 161G Sucutard – Palatca – Vaida Cămăraș – DN 16 și DJ 172A limită cu județul Bistrița-Năsăud – Țaga, ca părți ale Lotului 1 al Drumului Bistriței, respectiv a drumului județean DJ 161 (DN 16) Gădălin – Bonțida – DN 1C, parte componentă a Lotului 2 al Drumului Bistriței.

În acest context, președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a efectuat joi, 11 aprilie 2024, o vizită la fața locului, ocazie cu care a parcurs și traseul vizat.

Importanța aparte pentru infrastructura rutieră a județului e dată de faptul că am finalizat, iată, cu fonduri europene, întreg Drumul Bistriței, în lungime totală de aproape 82 de km, ambele loturi. Încheierea cu succes a lucrărilor de modernizare și reabilitare a acestor drumuri județene este o mare reușită din perspectiva arealului vast pe care îl deservesc. În același timp, realizarea acestei noi legături extrem de utile cu județul Bistrița-Năsăud generează efecte benefice în ceea ce privește dezvoltarea acestei întregi zone a județului”, a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.