Destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată

Destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată

La data de 08.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Bacău au efectuat un număr de 39 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Neamț, Iași, Suceava și Vaslui, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2021, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat care avea ca scop principal preluarea de importante cantități de țigarete de proveniență extracomunitară în vederea valorificării.
Colectarea țigaretelor s-a realizat, în principal, în localitatea Vicovu de Sus, județul Suceava, de unde au fost transportate, cu diferite autovehicule, până în municipiul Roman, județul Neamț, de unde au fost preluate și depozitate în mai multe imobile. Ulterior, țigaretele au fost distribuite către mai mulți beneficiari din județele Neamț, Vaslui, Suceava și Iași, majoritatea administratori ai unor societăți comerciale.
Pentru transportul țigaretelor, membrii grupării foloseau autovehicule ce aveau montate dispozitive speciale de înlocuire a plăcuțelor de înmatriculare, în mers, cu unele false, pentru a evita depistarea de către organele de anchetă.
În perioada mai – noiembrie 2021, membrii grupării au colectat, preluat, deținut, transportat și distribuit aproximativ 300.000 de pachete cu țigarete de contrabandă, de diferite mărci, prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului fiind de aproximativ 4.000.000 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *