DEPISTAȚI CU HEROINĂ ȘI COCAINĂ, DUPĂ CE AU FOST URMĂRIȚI DE POLIȚIȘTII BRIGĂZII RUTIERE BUCUREȘTI

DEPISTAȚI CU HEROINĂ ȘI COCAINĂ, DUPĂ CE AU FOST URMĂRIȚI DE POLIȚIȘTII BRIGĂZII RUTIERE BUCUREȘTI

La data de 26 noiembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 2 inculpați (un bărbat și o femeie) cu vârstele de 34 și 21 de ani, cercetați sub aspectul săvârşirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În sarcina inculpatului în vârstă de 34 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Măsurile au fost luate după ce aceștia au fost depistați în timp ce dețineau și transportau, în autoturismul cu care se deplasau, cantitățile de 124 grame heroină și 119,04 grame cocaină (droguri de mare risc) destinate comercializării.


În sarcina inculpatului în vârstă de 34 de ani s-a reținut că, anterior depistării a vândut o doză de heroină și a condus un autoturism pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
Din probatoriul administrat a reieșit că, în dimineața de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 02:00, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 2, au efectuat semnal regulamentar de oprire inculpatului aflat la volanul unui autoturism însă acesta nu s-a conformat , continuându-și deplasarea. La un moment dat, pe un bulevard din sector 6, a pierdut controlul asupra direcției de mers intrând în coliziune cu un stâlp de iluminat amplasat pe terasamentul liniilor de tramvai. Ulterior impactului, inculpata în vârstă de 21 de ani a coborât din autoturism și a aruncat o geantă în care se aflau drogurile de mare risc, precum și sumele de 13.306 lei și 380 euro, recuperate de către organele de urmărire penală.


Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.