În luna august, celebrul violonist DAVID GARRETT revine în România pentru un nou concert, de această dată, în abordarea muzicii clasice.
Concertul va avea loc pe 18 august, la Arenele Romane din București și face parte din cadrul turneului de promovare al celui mai recent material discografic – „ICONIC”.
Actuala producție concertistică a celebrului violonist David Garrett este concepută într-o manieră inedită și fascinează deja audiența din întreaga lume. Pentru prima dată, violonistul David Garrett evoluează pe aceeași scenă în formula de trio, alături de Franck van der Heijden la chitară și Rogier van Wegberg la bas creând o atmosferă intimă, relaxată și, în același timp, plină de emoție. În numai două luni de la debutul turneului ICONIC, concertele au înregistrat vânzări de peste 100.000 de bilete , iar alte 26 de concerte sunt deja sold-out.
Concertul „ICONIC” reprezintă un omagiu adus marilor violoniști ai epocii de aur și aduce în prim plan compoziții muzicale semnate de Zino Francescatti, Arthur Grumiaux, Jascha Heifetz, Fritz Kreisler sau Yehudi Menuhin.
Începând de astăzi, biletele pentru concertul artistului David Garrett de la București, pot fi achiziționate exclusiv din rețeaua Eventi