Contracte de muncă false

Contracte de muncă false

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai au depistat opt cetăţeni români care au încercat să evite măsura carantinării,  prezentând la controlul de frontieră contracte de muncă specifice lucrătorilor transfrontalieri, false.

În data de 10.12.2021, în jurul orei 13:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai, jud. Bihor,s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, opt cetățeni români călătorind în două autoturisme înmatriculate în România.

Cu ocazia verificării pe lângă documentele de călătorie, aceștia au prezentat, pentru exceptarea de la măsura carantinării, contracte simplificate de muncă emise de un angajator din Ungaria, specifice lucrătorilor transfrontalieri.

În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră, s-a constatat că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, acestea fiind false. Cu această ocazie s-a mai constatat faptul că persoanele se întorceau din Danemarca, neavând calitatea de lucrător transfrontalier.

Sursa. https://www.politiadefrontiera.ro/ro/oradea/i-contracte-de-munca-false-pentru-evitarea-carantinei-depistate-la-ptf-valea-lui-mihai-26878.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.