În cadrul lucrărilor de întreținere aflate în derulare pe drumul județean DJ 182E Chiuiești – Mănăstirea Cășiel, Consiliul Județean Cluj a demarat asfaltarea sectorului de drum în lungime de 1,85 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 5+000 și 6+850. Lucrările de întreținere, în ansamblu, vizează un sector în lungime de peste șapte kilometri, de la kilometrul 0+000 la kilometrul 7+027.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este un drum important mai ales pentru locuitorii din această zonă și comunitățile apropiate pentru care lăcașul de cult Mănăstirea Cășiel, ctitorită acum 260 de ani, este mai mult decât o simplă destinație”.