Compania de transport public din Cluj, in sprijinul persoanelor cu dizabilități

Compania de transport public din Cluj, in sprijinul persoanelor cu dizabilități

Precizăm că Municipiul Cluj-Napoca este singurul oraș din țară care asigură, prin
intermediul CTP, transportul persoanelor nedeplasabile sau cu dizabilități neuro-
motorii. Acest transport se efectuează cu microbuze special dotate. Participarea
deplina a persoanelor cu dizabilități la viaţa economică și socială este un fapt 6resc în
comunitatea noastră și un serviciu pe care suntem onorați să-l practicăm pentru a le
veni în ajutor și pentru a le asigura accesul neîngrădit la mediul social, economic si
cultural, la sănătate și educaţie.
Primăria Cluj Napoca și CTP cred, și acționează în acest sens, ca persoanelor cu
dizabilități să li se asigure posibilitatea de a se bucura pe deplin de toate drepturile si
libertaţile fundamentale ale omului prin mobilitate.
Semenilor noștri cu dizabilități sau incapacitate de deplasare ne străduim zi de
zi să le asigurăm condiții cât mai bune și adaptate nevoilor acestora de mobilitate și
deplasare în siguranță spre destinația pe care o vor avea.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. dispune de două microbuze
special adaptate pentru transportul persoanelor cu handicap locomotor grav si a
însoţitorilor acestora. Microbuzele sunt dotate cu o rampă acţionată electric, cu
ajutorul căreia persoanele a5ate în carucioare pot 6 urcate și coborâte din
autovehicul.
Programele de transport si traseele sunt stabilite la inceput de an scolar de
Direcţia de Asistenţa Sociala si Medicala in colaborare cu CTPHCluj-Napoca SA, pe baza
cererilor formulate de asociaţiile, fundaţiile si ONG-urilor cu activitate in domeniul
protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilitaţi. Este de mentionat faptul ca toate
mijloacele de transport din 5ota C.T.P. Cluj-Napoca S.A. sunt con6gurate spre a facilita
accesul persoanelor cu dizabilitati neuromotorii in salon.
Toate autobuzele, tramvaiele, troleibuzele si autobuzele electrice sunt cu podea
joasa si dotate cu rampa de acces pentru fotoliile rulante ale persoanelor cu
dizabilitati. In salon exista, de asemenea, un loc special amenajat pentru fotolii
rulante si pentru landourile pentru copii. Pentru urcarea in mijlocul de transport,
persoanele care se deplaseaza in fotoliu rulant trebuie sa anunte conducatorul auto
prin apasarea unui buton din exteriorul mijlocului de transport in dreptul caruia exista
o pictograma standard pentru ”fotoliu rulant”. In urma actionarii acestui buton,
conducatorul auto se va asigura de faptul ca persoana care se deplaseaza in fotoliu
rulant sa se in siguranta in mometul urcarii in mijlocul de transport, de asemenea si in
momentul coborarii.
Alaturi de mobilitate si de sprijinul in deplasare, un mecanism foarte important
pentru a putea vorbi despre o viaţa independenta consta in asigurarea mijloacelor de
comunicare corespunzatoare.
În acest sens, pentru informarea persoanelor cu de6ciente de auz, majoritatea
mijloacelor de transport utilizeaza a6saje de traseu exterioare cu LED-uri (fata, spate
si lateral), indicator vizual interior de statii cu LED-uri, dar si monitoare tip LCD
extrawide pentru vizualizarea intregului traseu, a tuturor statiilor si a pozitiei curente
a mijlocului de transport pe traseu.
Pentruaveniinsprijinulpersoanelorcude6ciente de vedere, care se a5a in
interiorul salonului, exista un anunt vocal in salon care prezinta urmatoarea statie.
Persoanele care doresc sa se deplaseze catre o anumita directie si se a 5 a in statie, se
pot ghida dupa anuntul vocal exterior a numarului de linie si a directiei de deplasare,
de ex. ” A sosit linia…se deplaseaza catre….”
Primaria Cluj-Napoca și CTP sprijina accesibilitatea persoanelor cu dizabilitati la
viata sociala, iar asigurarea accesului la mijloace de transport este parte integranta
din asigurarea accesului la spatiul public și la mobilitate spatiala.
Noi, cei de la CTP, acționăm și ne străduim zilnic să asigurăm accesul prompt și
sigur la serviciul de transport public în comun 6ecărui cățean clujean și din zona
metropolitană.
Vă mulțumim că alegeți serviciile noastre pentru a avea o calitate a vieții mai
bună în comunitatea noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.