Cercetați  pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune

Cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune

Potrivit polițiștilor Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma unor percheziții domiciliare desfășurate în municipiul București și în județele Bihor, Maramureș și Timiș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a deschis un dosar de urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiuniilor de înșelăciune și punere în circulație a unui produs purtând o marcă indentică sau similară înregistrată.

Faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru asistența pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 de măști de protecție ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.

În același timp, se vor pune în aplicare 6 mandate de aducere emise pe numele bănuiților, ce vor fi conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii acestora, pentru clarificarea situației de fapt.

La activități participă luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și specialiștii Institutului Național de Criminalistică.

La acțiune participă polițiștii inspectoratelor județene de poliție Bihor, Brașov, Maramureș și Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.