În primul weekend de toamnă, 5–7 septembrie, cinefilii din Iași sunt invitați la trei seri de proiecții speciale în aer liber, la Grădina Palas. Echipa TIFF Unlimited a pregătit un program eclectic, care traversează genuri și epoci: de la animația-senzație Flow, o pisică fără frică, premiată cu Oscar, la savuroasa comedie spaniolă Așteptându-l pe Dalí, unde se întâlnesc două spirite vizionare – Salvador Dalí și Ferrán Adrià, unul dintre cei mai creativi chefi contemporani – și până la clasicul absolut Rebel fără cauză, într-o proiecție aniversară ce marchează 70 de ani de la lansarea filmului care l-a consacrat pe James Dean. Proiecțiile încep la 20:45, iar intrarea este liberă.