Banca pentru Alimente dă start unei noi campanii de solidaritate care îi ajută pe cei în aflați nevoie. E un moment special când oricine se poate implica, în funcție de resurse și de timp, la Colecta de Alimente. Dacă vrei să ajuți, poți dona alimente neperisabile sau poți deveni voluntar în cadrul campaniei. Sau le poți face pe ambele.
Anul acesta, Colecta Națională de Alimente se va desfășura în peste 800 de magazine ale celor mai mari retaileri din România, parteneri ai Băncilor pentru Alimente. Pentru un impact semnificativ la nivel național, e nevoie de implicarea a peste 15.000 de voluntari în toată țara.
În județe deservite de Banca Regională pentru Alimente Cluj – Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj și Sibiu – vor participa la colectă 90 de magazine și sunt așteptați să se implice 1.000 de voluntari.
„Voluntarii sunt vocea noastră și a tuturor celor care nu pot fi în magazin. Cu ajutorul voluntarilor, persoanele aflate în nevoie se vor putea bucura de mese mai bogate în perioada sărbătorilor de Paște. Cele mai multe alimente sunt donate acolo unde avem prezenți voluntari, așa a fost în fiecare an, așadar implicarea lor e de mare ajutor. Voluntarii vor aborda clienții magazinelor pentru a-i încuraja să doneze în cutiile din magazinele partenere, le vor explica unde vor ajunge produsele donate de ei și cum vor face astfel o diferență în viețile celor care le primesc”, spune vicepreședintele executiv al Băncii pentru Alimente Cluj, Andreea Bobiș.
Dacă vrei să te înscrii ca voluntar și să ajuți, completează formularul online disponibil pe https://colectanationaladealimente.ro/.
Colecta de Alimente se desfășoară în perioada 19-21 aprilie 2023.