Automarfare, oprite la frontiera cu Ungaria

Automarfare, oprite la frontiera cu Ungaria

Potrivit datelor transise de catre Politia de Frontiera din Romania, la data de 15.09.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, obiecte sanitare și cereale pentru o societate comercială din Italia.

În urma efectuării controlului automarfarului, câinele de serviciu a semnalat prezența unor persoane în mijlocul de transport. Astfel, poliţiştii de frontieră au deschis compartimentul pentru marfă, iar în interior au fost descoperiți 45 de cetăţeni din Bangladesh, India și Pakistan, cu vârste cuprinse între 20 şi 47 de ani. Cei în cauză au intrat legal în ţara noastră în baza unor documente valabile şi intenționau să treacă ilegal frontiera de stat cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

În aceeași zi, tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, polițiștii de frontieră alături de câinele de serviciu au efectuat controlul amănunțit al unui alt autovehicul, încărcat cu anvelope din România pentru o societate din Italia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.