ACȚIUNI PREVENTIVE  ÎN MUNICIPIULCLUJ-NAPOCA ȘI ÎN LOCALITĂȚILE RURALE DIN JURUL ACESTUIA

ACȚIUNI PREVENTIVE ÎN MUNICIPIULCLUJ-NAPOCA ȘI ÎN LOCALITĂȚILE RURALE DIN JURUL ACESTUIA

Potrivit IPJ Cluj, la data de 06.04.2022, polițiștii din cadrul IPJ Cluj, au demarat o serie de acțiuni de prevenție pentru prevenirea și descurajării comportamentului antisocial, cât și verificarea mașinilor în trafic, pentru o siguranța rutiera  mai buna, în rândul participanților la trafic.
În prima parte a zilei au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, activitățile fiind efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Cluj, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni
Speciale, specialiști criminaliști și efectivele Direcției Operațiuni Speciale, fiind dispusă reținerea pentru 24 de ore față de trei persoane.
Ulterior, începând cu ora 16.00, în municipiul Cluj-Napoca și în localitățile arondate au acționat peste 140 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale și investigare a criminalității economice, alături de jandarmi și polițiști locali.
În total, peste 270 de forțe participante au acționat pentru descurajarea faptelor antisociale, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, asigurarea climatului de siguranță comunității și creșterea disciplinei rutiere.
Au fost efectuate filtre rutiere, fiind astfel controlate în total 326 de autovehicule, verificări derulate inclusiv în mijloacele de transport persoane, dar și asupra bagajelor transportate.
Au fost legitimate peste 1.000 de persoane, fiind totodată puse în executare patru mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
În total, în urma abaterilor constate au fost aplicate 396 de sancțiuni contravenționale, dintre care 299 pentru încălcarea normelor circulației rutiere, ca măsuri complementare fiind reținute 11 permise de conducere.
Sursa foto. IPJ Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.