ACȚIUNI ÎN MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA

ACȚIUNI ÎN MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA

Potrivit informaților, in data de 25,10,2021, a avut loc actiuni de preventie, in zonele atat de politie urbana cat si rulala, pentru o informare si responsabilizare a cetatenilor legat de nole prevederi, si combaterea efectelor pandemiei.

Având în vedere noile măsuri, aplicabile începând cu data de 25 octombrie a.c., polițiștii tuturor secțiilor de poliție urbană și rurală din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au demarat ieri, începând cu ora 11.00, acțiuni de informare și responsabilizare a cetățenilor, dar și de verificare a noilor prevederi, statuate în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei deCovid-19.

În intervalul orar 11.00 – 13.00, polițiștii au acționat preventiv pentru ca măsurile referitoare la portul măștii de protecție, circulația pe timp de noapte,desfășurarea și programul de funcționare al operatorilor economici, dar și obligația de a face dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării, în atare situații, să fie cunoscute tuturor persoanelor.

Peste 250 de persoane au fost legitimate și peste 130 de agenți economici au fost informați și verificați cu privire la obligațiile ce le revin, în decursul celor două ore.

Astfel, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, 21 dintre acestea în conformitate cu Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *