ACȚIUNE RUTIERĂ ÎN JUDEȚUL CLUJ CU EFECTIVE MĂRITE

ACȚIUNE RUTIERĂ ÎN JUDEȚUL CLUJ CU EFECTIVE MĂRITE

Ieri, 23 septembrie a.c., în intervalul orar 08.00-14.00, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, sub coordonarea Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere, respectiv în scopul combaterii nerespectării regimului legal al vitezei, conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și în vederea impunerii disciplinei în rândul participanților la trafic.

În urma activităților derulate au fost aplicate în total 486 de sancțiuni contravenționale, fiind totodată reținute în vederea suspendării 87 de permise de conducere, dintre acestea, 58 pentru depășirea limitelor legale ale vitezei, restul reprezentând încălcări ale regulilor privind prioritatea pietonilor și a altor prevederi legale.

De asemenea, pentru neregulile constatate privind starea tehnică a vehiculelor polițiștii au reținut cinci certificate de înmatriculare.

Acțiunea rutieră s-a derulat cu participarea polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier Sălaj, Bihor, Mureș, Alba și Bistrița-Năsăud.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *