Accident rutier produs în localitatea Florești

Accident rutier produs în localitatea Florești

Potrvit ISU, o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma unui accident rutier produs pe strada Avram Iancu din localitatea Florești.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 6.00, iar la fața locului au găsit un autocamion și două autoturisme avariate, iar într-unul dintre autoturisme se afla o femeie care necesita asistență medicală de urgență.
S-a acționat imediat pentru extragerea femeii, în vârstă de cca 30 de ani, cu echipamentele speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite. Aceasta a fost preluată de către un echipaj SMURD și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. La prima evaluare aceasta era în stare de conștiență și era cooperantă.
La fața locului un bărbat a primit primul ajutor calificat și a fost transportat și el la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Alte trei persoane au fost consultate la fața locului fără a fi transportate la spital.
Pompierii au asigurat la locul accidentului măsuri de acordare a primului ajutor calificat, protecție a persoanor implicate în accident, descarcerare și măsuri de prevenire a incendiilor în urma evenimentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.